ECOUL NAŞTERII MELE

Sunt un copil al cuvântului,

născut pe braţele plânsului,

botezat de ţipăt,

crescut din rădăcinile lumii,

înecat în apa botezului,

de unde mă-ntorc

strigând mereu

în ecoul naşterii mele.

URSITOARELE

De la naştere am fost înfăşată

într-o pânză ţesută din lacrimi,

ursită să plătesc poliţa,

pe care Natura – sora Soartei –

mi-a scris numele.

Ursitoarele mi-au lepădat în leagăn

lacrimi peste lacrimi

din care să-mi fac coliere-mătănii,

să nu mă plictisesc

când va veni adevărata durere.

MAI DAŢI-MI LACRIMI !

Daţi-mi lacrimi

să pot plânge sufletul meu

mort de milenii…

Daţi-mi lacrimi !

să pot spăla păcatele omenirii

şi-ale pământului… ce ne-ndură…

Daţi-mi lacrimi

să mă pot aduna din ele

în cristale de mir,

răscolind deşerturi

începute şi sfârşite

în inima unui Crist !

MĂ DOARE… ACEASTĂ DURERE

Mă doare cuvântul tău

din vorba abia şoptită

sau poate amintită!

Mă doare şi zâmbetul tău

cules din poamele tristeţii…

Mă doare!  şi iar mă doare

acestă dimineaţă,

în care mă trezesc singură,

fiindu-mi alături.

Şi… mă doare…!

mă doare depărtarea gândului tău,

gândului tău de aproape!

Mă doare… şi iar mă doare…

această toamnă... cum mă dor

toate dimineţile fără de soare!

cum mă dor... toate ploile dezmăţate

cernute din poeme ascunse.

LASĂ-ŢI MAMĂ…

Lasă-ţi, mamă, sânii goi

să mai pot bea

laptele crud al liniştii !

Lasă-ţi mamă sânii goi

să curgă laptele

dulce şi curat... să curgă...!

să mă pot sătura de inocenţă !

BLESTEM CU MÂNA-NTINSĂ

Să nu-ţi deschidă nimeni uşa!

Să nu-ţi pătrundă soarele în casă!

Să fii zidit în piatră funerară

şi dus în crânguri fără vară!

Îngheţul să-ţi cuprindă braţul

ce mi-a atins obrazul cu minciună!

Blestem cu mâna-ntinsă şi lipită

de crucea pe care te-ai născut

în zorii dimineţii mele!

OSTILITATE

Am fost un ieri

în drumul tău de mâine

smuls din scorbura vântului,

păşind în urma zborului mâine,

totdeauna ostil în iluzia vieţii,

în care ghilotina auzului îmi picură

veşnicia-n coloşi.