ATUNCI AI SĂ ŞTII...

Ai pus vreodată urechea la pământ

să auzi cum creşte iarba?

Ai lipit vreodată gând lângă gând

pentru a mă naşte

în spatele pleoapelor?

Ai băut vreodată din izvorul

ce curge către munte?

Ai adunat vreodată nuferi

crescuţi pe ape îngheţate?

Atunci... poate, ai să ştii

de am fost...

de mai sunt...

de voi mai fi !...

ŞI DACĂ…

Şi dacă… mâna mea e prelungirea

mângâierilor tale…

şi dacă… vorba mea e prelungirea

gândului tău,

e pentru că memoria mea

se dizolvă pe retina ta obosită,

în care hoinăresc

printre labirinturile tale

căutându-le drumul.

Şi dacă… răsuflarea ta

e aerul pe care-l sorb,

şi dacă… cuvintele tale

sunt ca un râu nesfârşit

care-mi inundă gândurile,

e pentru că

mă caut, încă, prin tine.