CUI ÎI PASĂ ?
Cui îi pasă de
îngândurarea
şi tristeţea
stelelor ce coboară în mine?
Cui îi pasă de
sălciile ce mă plâng,
de râul ce se
aruncă în lac,
unde pluteşte
umbra mea
mână în mână cu
imaginea ei în apă?
Cui îi pasă de
cerul fierbinte
cu suviţe
cărunte
rămas de la
norii ce nu mai suportă albastrul?
Atâtea întrebări îmi rămân...
la care
universul răspunde
mereu cu marea
lui muţenie!
CUI SĂ STRIG?
Ce rost să mai
strig timpului,
acestei lumi
inerte şi surde?
când nu mai pot
găsi
lacrima din
ochii timpului
iar sufletul
lumii...
s-a stins în
aduceri-aminte.
URSITOARELE
De la naştere am
fost înfăşată
într-o pânză
ţesută din lacrimi,
ursită să
plătesc poliţa,
pe care Natura –
sora Soartei –
mi-a scris
numele.
Ursitoarele
mi-au lepădat în leagăn
lacrimi peste
lacrimi
din care să-mi
fac coliere-mătănii,
să nu mă
plictisesc
când va veni
adevărata durere.
TIMPUL MEU
Timpul meu unic,
aparte de
celelalte timpuri,
s-a scurs atât
de încet
pe lângă mine,
încât nu mai ştiu
de l-am avut,
de-a fost
cu-adevărat al meu
sau nu a fost
decât
iluzia unui
timp,
răstălmăcit de
doamna Vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu