DESCÂNTEC

Eu sunt doar un vaier

şi-un cânt aiurit…

dar

ca pasărea am cântat,

ca iarba am crescut,

ca ploile m-am risipit

pe pământ nisipos,

ca soarele am luminat

pentru o inimă stearpă,

ca descântec m-am subţiat

în miresme de vară

aromindu-mă-n cântec de leagăn,

balsam pentru rănile tale.

DAR CUM SĂ MĂ DESPRIND?

În clipa înfiorată de frică

un gol  imens, dureros

se rostogoleşte înaintea mea,

se prăbuşeşte

şi pluteşte în mine!

Să renunţ? Să lupt?!

Să urc-coborând

dincolo de lume?...

Dar cum să mă desprind 

din această renunţare la mine?

şi cum să mă alătur elanului

ce trece pe lângă mine?... când

numai dragostea

poate goni înaintea soarelui

şi roteşte vârtelniţa anotimpurilor?!