Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

marți, 27 octombrie 2015



TOCMAI PE EA...

Acest cimitir al urmelor noastre
revine mereu în memoria înceţoşată:
Mai moare un ochi ...
prin care contiuu să văd
tocmai prin pata lui albă şi oarbă.
Mai cade o mână ...
pe care continuu s-o întind
spre vlăstarul-ce-nu-se-iveşte.
Mai cade ...,
mai cade o inimă
pe care o strivesc,
pentru că ochiul-orb
tocmai pe ea
refuză s-o recunoască:
                               e inima mea!


PUNTE PÂNĂ LA CER

Privesc stăruitor
aceste forme-informe,
ca ruga atâtor flori fără nume,
ce se ascund
între mister şi concret,
între viaţă şi moarte,
şi prind curcubeul
atunci când bea apă
din sufletul meu
punte făcându-mă până la cer.


ANOTIMPUL CUVINTELOR

Am trăit împreună
în anotimpul tăcerii
cu înţelesuri depline.
Acum mantia cuvintelor
ne acoperă tăcerile
cu zgomotul cascadelor urlătoare,
ce nu mai au nimic a ne spune.


FASCINAŢIE

Mi-am lăsat din nou ochii
să coboare până la câmpie,
să-mi amintească
de unde am plecat;
apoi,
să urce pe cealaltă parte a muntelui,
să contemple liniştea ta temătoare
şi să te-mbrăţişeze 
cu inima
în tainică recunoaştere.

 protejat copyright/ Viorela Codreanu Tiron









Niciun comentariu: