În umbra copacului roşu

Lacrimi de patimă ating pământul

şi pământul devine palid

în umbra copacului roşu,

ce-şi întoarce rădăcinile din pricina furiei.

De ce-mi doresc mângâierea frunzelor

ce se lipesc de geamurile tale

rigide şi opace - ca inima ta –

orbită de insomniile tuturor,

când sufletul meu pluteşte

peste tăcerile tale

şi se sfărâmiţează?

CÂND LUMEA NU TE VEDE

Tristă prietenă a lacurilor verzi,

ce umbre nevăzute ascunzi în umbra nopţii

                                când lumea nu te vede?

Zâmbetul tău – sărutul unui Iude –

e plin de înţelesuri

ce n-ai vrea să le ştii nici tu.

Cât de perfidă-mi eşti ?!

ca să ascunzi în umbre ura

sub blânda ta povară de iubire,

ce nici măcar poveste nu e?

protejat copyright/Viorela Codreanu Tiron