SOLTANTO ADESSO…

Mi divido gli anni della maturità

sulle stesse pianure sventate

dell’infanzia,

dove – appena adesso – scopro

il dolore e lo strappo

del capello bianco della madre.

ABIA ACUM...

Îmi despic anii maturităţii

pe-aceleaşi câmpii nesăbuite

ale copilăriei,

unde - abia acum - descopăr

durerea şi sfâşierea

din firul de păr alb al mamei.

CHI HA ANCORA TEMPO?

Fiamme indomite si contorcono

nei cuori antichi dentro le stanze del corpo.

Ma chi ha ancora tempo

per vedere come i riflessi sanguigni

delle fiamme

s’accoppiano  con oblunghe ombre?

E come dall’aria del tramonto

cadono cristalli blu - di ghiaccio?

Come i pensieri in tempesta

riportano grevi ricordi

e li getta nelle stesse stanze

                        ormai strapiene?

Chi?...

Il fuoco mi sbrana

rabbioso, spietato mi sbrana…

E tu?...

Tu,

piangi perché ti fa male l’immagine della fiamma?

CINE MAI ARE TIMP?

Flăcări aprige se învolburează

în străvechile inimi din încăperile trupului.

Dar cine mai are timp

să vadă cum reflexele sângerii

ale flăcărilor

se-mperechează cu umbre prelungi?

Şi cum din văzduhul amurgului

cad cristale albastre – de gheaţă?

Cum gândurile viscolite

aduc amintiri grele

şi le leapădă în aceleaşi încăperi

                     preapline de-acum?

Cine?...

Focul rupe din mine,

cu mânie şi-nverşunare rupe...

Şi tu?... 

Tu,

plângi că  te doare imaginea flăcării?

L’OCCHIO DEL SONNO

Negli occhi del sonno perduto

dormirò  nel  ventre della terra

fino a quando il tuo cuore libererà

il cerchio di fuoco che mi lega

             al corpo della sorgente

che scorre naturale,

ma

contro la natura sgorga dal deserto.

OCHIUL SOMNULUI

Prin ochii somnului scăpătat

voi dormi în pântecul pământului

până când inima ta va slobozi

cercul de foc ce mă leagă

          de trupul izvorului

ce firesc curge,

dar

nefiresc ţâşneşte din pustie.

© Versiune în limba italiană: Geo Vasile şi Mihaela Talaba

© versuri: Viorela Codreanu Tiron