Desculţă de gânduri,
desfrunzită de vise
îmi cresc rădăcinile
pe lujerul ploii,
şi-mi legăn ramurile
pe creştetul pământului.
Eşti o mare îngheţată
pe care dorm razele
şi se odihnesc petalele ploii...
Dar nicio mare nu seamănă cu alta,
numai tu, departe,
revenind în mine
cu stele pe suflet
care nu au cer
pe care să răsară,
revii de-atâtea ori...
răscolind furtunile mele!
Aş vrea
să mă pot uita lung,
fără să cad în adâncurile
cerului de dedesubt,
în slăvile înălţimilor
pornite din adâncuri.
Aş vrea să pot frânge
pumnul destinului,
ce-mi tescuieşte timpul
în lacrimi.
Cu tremurânde mâini
speranţa ajunge la tine!
Să nu-i distrugi
gândul coloanei infinite
urzit în veşnicia umbrei tale.
Aşterne-i limpezi covoare de nuferi
plutind alături pe cerul sălbatic,
unde toţi norii
mi se agaţă de gene.
protejat copyro!/ Viorela Codreanu Tiron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu